COMUNICAT DE PRESĂ, privind recuperarea zilelor libere din 24 și 31 decembrie 2018

Instituţia Prefectului judeţului Vâlcea, anunță faptul că programul normal de lucru va fi prelungit pentru tot personalul din cadrul instituției în perioada 07–10 ianuarie 2019 și 14–17 ianuarie 2019.

Astfel, la nivelul Instituției Prefectului, al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, cât şi al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, programul normal de lucru va fi prelungit cu câte două ore în intervalul orar 16:30-18:30, de luni până joi.

Măsura vine ca urmare a prevederilor HG nr.983/2018, prin care au fost stabilite ca zile libere 24 şi 31 decembrie 2018.