COMUNICAT DE PRESĂ Bursa forței de muncă pentru absolvenți

Absolvenții și celelalte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă au avut, astăzi, 27 octombrie 2023,  posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii la “Bursa forței de muncă pentru absolvenți”, organizată de către Agenția Județeană Pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea, la sediul Universității Constantin Brâncoveanu din Râmnicu Vâlcea.

Prezentă la acest eveniment, subprefectul județului Vâlcea, doamna Florentina Călin, a apreciat implicarea pe care Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea o are prin organizarea acțiunilor de acest fel. Totodată doamna subprefect și-a manifestat dorința ca toți cei interesați să poată să găsească un loc de muncă, într-un mod mai facil și civilizat, prin interacțiunea directă cu angajatorii.

 

Prin participarea la acest eveniment, cei interesați interacționează direct cu agenții economici și au șansa de a opta pentru un job care să corespundă dorințelor și pregătirii lor. Totodată, persoanele vizate de această bursă au avut ocazia de a-și completa cunoștințele și de a se înscrie și la diferite cursuri de formare profesională.