Instituția Prefectului – județul Vâlcea, împreună cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea, a organizat, astăzi, 25 octombrie 2023, o reuniune oficială cu toți factorii implicați în implementarea aplicării Legii nr. 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI).
În această perioadă, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), în parteneriat cu Banca Mondială (BM), organizează activități de comunicare și instruire, în sprijinul instituțiilor care au un rol activ în implementarea venitului minim de incluziune – VMI (AJPIS, primării).
Ca urmare, Instituția Prefectului – județul Vâlcea a venit în întâmpinarea tuturor celor interesați de implementarea VMI la nivel județean, prin organizarea unei întâlniri de informare cu reprezentanții tuturor unităților teritorial-administrative din județ (primari și reprezentanți ai serviciului public pentru asistență socială). Întâlnirea a avut loc în sala mare a Consiliului Județean Vâlcea și s-a desfășurat cu participarea domnului prefect Mihai Oprea, a doamnei subprefect Florentina Călin și a directorului executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea, doamna Cristina Cora Pîrvu, care a prezentat materiale de informare și etapele ce urmează a fi implementate.
Începând cu 1 ianuarie 2024, va fi aplicată Legea nr. 196/ 2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI). Măsurile adoptate prin această lege fac parte din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), capitolul 13 ”Reforme sociale”, având scopul de a reduce sărăcia în rândul persoanelor vulnerabile, totodată diminuând sarcinile administrative pentru administrația locală și beneficiari.
VMI reprezintă un beneficiu de asistență socială acordat familiilor şi persoanelor singure aflate în situație de dificultate, în scopul prevenirii și combaterii sărăciei şi riscului de excluziune socială. VMI este finanțat de la bugetul de stat și are două componente:
- Sprijin pentru incluziune: are ca scop prevenirea și combaterea sărăciei și a riscului de excluziune socială, înlocuind ajutorul social acordat anterior pentru asigurarea venitului minim garantat (VMG).
- Sprijin pentru familiile cu copii: are ca scop prevenirea sărăciei și încurajarea participării copiilor la educație, fiind destinat familiilor cu copii aflați în întreținere cu vârsta de până la 18 ani, înlocuind alocația pentru susținerea familiei (ASF).
Odată cu intrarea în vigoare a VMI, acordarea beneficiilor Venitul Minim Garantat (VMG) și Ajutor pentru susținerea familiei (ASF) se suspendă. Prin urmare, toți beneficiarii actuali de VMG și ASF vor trebui înregistrați în sistem începând cu data de 1 noiembrie și până la 31 decembrie 2023, pentru continuitatea acordării acestui tip de beneficiu de VMI.
Acest eveniment face parte din planul de comunicare și instruire, destinat sprijinirii primăriilor care au un rol activ în implementarea VMI. Pe parcursul întâlnirii au fost oferite informații detaliate și explicații tuturor participanților.
Pentru mai multe detalii toți cei interesați (primari și reprezentanți ai serviciului public pentru asistență socială) se pot adresa Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea.