ȘTIRE DE PRESĂ Ziua Eroilor – 13 iunie 2024

Instituția Prefectului – Județul Vâlcea a organizat astăzi, 13 iunie 2024, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea o ceremonie militară-religioasă dedicată Zilei Eroilor. La evenimentul desfășurat în municipiul Râmnicu Vâlcea, la Monumentul Eroilor din Cimitirul Cetățuia au participat vâlceni, oficialități locale și județene, precum și reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate din județ.

Ceremonia a debutat cu o slujbă în memoria eroilor care au pierit pe câmpurile de luptă pentru apărarea patriei noastre. Momentul solemn a fost urmat de prezentarea semnificației ceremoniei de către președintele filialei “Matei Basarab” Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria”, domnul Eugen Petrescu și de alocuțiunile oficialităților.

În acest context, prefectul județului Vâlcea, domnul Mihai Oprea, și-a manifestat recunoștința pentru jertfa eroilor poporului roman, care prin dovada de iubire supremă față de patrie și-au oferit VIAȚA în schimbul LIBERTĂȚII și INDEPENDENȚEI României.

Manifestarea a continuat cu ceremonia depunerii de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Cimitirul Cetățuia. Ceremonia militară și religioasă s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, constituită din cadre ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Fanfarei Județene Constantin Brâncoveanu.

Le mulțumim pentru sprijinul acordat, tuturor instituțiilor implicate în organizarea acestui eveniment!

Prețuire eternă eroilor vâlceni!

Dumnezeu să îi odihnească în pace!